Aici, mai aproape de realitate:
http://barcelona.ablog.ro/
Acesta ramine locul unde visez.
Cu 8 ore în urmă
miercuri, septembrie 22, 2010
joi, septembrie 16, 2010
marţi, septembrie 07, 2010
Almost sexual...
L-am privit ceva vreme fix, sfredelitor, explicit, hotarita sa nu las iluzia de inabordabil creata de aglomeratia din jurul sau sa ma intimideze. “Vii?”. In citeva secunde eram in bratele lui, savurind senzatia de mingiiere continua. Nemiscarea in care m-a invaluit n-avea nimic pasiv sau dominator – il simteam cum ma invita, tandru, sa fac primul gest. Am ales sa mai stau un pic sa ma alint, sa torc si eu rasfatata de moment, sa il privesc (ei da – un pic provocator), sa ma fac una cu tremurul lui subtil.
Abia l-am atins si a tresarit, usor surprins ca nu m-am mai intors sa fug. Mi-a prins miinile si mi le-a eliberat, apoi, cu cite o mingiiere. Stiam ca e unul din momentele acelea, “atit de intens, incit as vrea sa nu se fi intimplat”, care impart viata in “inainte” si “dupa”, dar nu mai puteam da inapoi. Vroiam mai mult, cu fiecare gest, cu fiecare senzatie care cotrobaia prin mine, cu fiecare reactie a lui care o amplifica si o aprofunda pe a mea.
Incet si firesc, tandretea timida si-a facut loc spre pasiune. Nu mai era de-ajuns sa-l ating - cerea sa fie insfacat, oprit cu brutalitate, stirnit, din nou si din nou, cu violenta. Devenisem un amestec de placere, curiozitate si dorinta, sub forta caruia descopeream in mine reactii, gesturi si ritmuri despre care nu stiam ca exista.
M-am ridicat epuizata, tremurind si m-am indepartat, citiva pasi, pentru a-l mai privi o data, acum din perspectiva experientei traite impreuna. Imi astepta privirea si mi-a facut cu ochiul, complice, jucaus si constient de nazbitia pe care tocmai o savirsisem.
Am inceput sa rid. Da, Renault Clio RS 2 e o experienta completa: copil, iubit tandru si amant pasional. Esti libera sa alegi daca toti odata sau pe rind…
Abia l-am atins si a tresarit, usor surprins ca nu m-am mai intors sa fug. Mi-a prins miinile si mi le-a eliberat, apoi, cu cite o mingiiere. Stiam ca e unul din momentele acelea, “atit de intens, incit as vrea sa nu se fi intimplat”, care impart viata in “inainte” si “dupa”, dar nu mai puteam da inapoi. Vroiam mai mult, cu fiecare gest, cu fiecare senzatie care cotrobaia prin mine, cu fiecare reactie a lui care o amplifica si o aprofunda pe a mea.
Incet si firesc, tandretea timida si-a facut loc spre pasiune. Nu mai era de-ajuns sa-l ating - cerea sa fie insfacat, oprit cu brutalitate, stirnit, din nou si din nou, cu violenta. Devenisem un amestec de placere, curiozitate si dorinta, sub forta caruia descopeream in mine reactii, gesturi si ritmuri despre care nu stiam ca exista.
M-am ridicat epuizata, tremurind si m-am indepartat, citiva pasi, pentru a-l mai privi o data, acum din perspectiva experientei traite impreuna. Imi astepta privirea si mi-a facut cu ochiul, complice, jucaus si constient de nazbitia pe care tocmai o savirsisem.
Am inceput sa rid. Da, Renault Clio RS 2 e o experienta completa: copil, iubit tandru si amant pasional. Esti libera sa alegi daca toti odata sau pe rind…
sâmbătă, septembrie 04, 2010
End of this road!
"Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare, incat indeplinindu-ti-se, nici nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet!" Lucian Blaga
E o mare diferenta intre a-ti trai visele si a le folosi ca justificare a aminarii momentului.
Uneori, un vis e un “ce” care il ignora pe “cum”, sub scuza lui “cind”. Cind “ce” si “cind” devin una, constati ca nu mai ai “cum”. Si-atunci intrebarile incep sa muste, sa sfisie, sa nimiceasca, transformind coerenta realitatii in puncte izolate si ferme, al caror singur raspuns e tacerea. Tot ce-ti ramine de facut e sa pui acea ultima intrebare de care ai fugit sau a carei existenta ai negat-o: “CE????” Punctele devin durere pura si incep sa se apropie, sa se alature si sa contureze o alta realitate – nu, nu una paralela - ci una in care acel “ce” este desconspirat ca liant al unei iluzii. Si exclus.
A te detasa de propriile dorinte nu inseamna a renunta, ci a recunoaste ca uneori, un vis devine realitate tocmai pentru a-ti arata ca nu te defineste. Atasamentul (“…dar asta mi-am dorit, a fost visul meu”) si continuarea investitiei in pierdere (“am muncit atitia ani pentru asta…”) creeaza premisele unui trai blazat-nevrotic, iluzoriu-confortabil, epuizant, autodistructiv pe termen lung.
A urma un vis autentic, profund, nu costa suflet. Din contra – imbogateste sufletul. Asta e diferenta intre vis si iluzie.
Care vis?
E o mare diferenta intre a-ti trai visele si a le folosi ca justificare a aminarii momentului.
Uneori, un vis e un “ce” care il ignora pe “cum”, sub scuza lui “cind”. Cind “ce” si “cind” devin una, constati ca nu mai ai “cum”. Si-atunci intrebarile incep sa muste, sa sfisie, sa nimiceasca, transformind coerenta realitatii in puncte izolate si ferme, al caror singur raspuns e tacerea. Tot ce-ti ramine de facut e sa pui acea ultima intrebare de care ai fugit sau a carei existenta ai negat-o: “CE????” Punctele devin durere pura si incep sa se apropie, sa se alature si sa contureze o alta realitate – nu, nu una paralela - ci una in care acel “ce” este desconspirat ca liant al unei iluzii. Si exclus.
A te detasa de propriile dorinte nu inseamna a renunta, ci a recunoaste ca uneori, un vis devine realitate tocmai pentru a-ti arata ca nu te defineste. Atasamentul (“…dar asta mi-am dorit, a fost visul meu”) si continuarea investitiei in pierdere (“am muncit atitia ani pentru asta…”) creeaza premisele unui trai blazat-nevrotic, iluzoriu-confortabil, epuizant, autodistructiv pe termen lung.
A urma un vis autentic, profund, nu costa suflet. Din contra – imbogateste sufletul. Asta e diferenta intre vis si iluzie.
Care vis?
joi, septembrie 02, 2010
vineri, august 27, 2010
A fost...
Stiam ca locul acela ma topeste si ma aseaza intr-o forma noua, plina de viata – s-a intimplat asa de atitea ori, incit, atunci cind amestecul dintre mizeriile cotidiene si nelinistea interioara mi-au taiat cheful de a respira, am fugit. Copilul din mine a ales Vama cea draga, in speranta regasirii unei stari interioare cu acelasi nume. Evident si poate usor previzibil – am trait o mare dezamagire.
Nu, n-o sa incep sa scriu despre ce a fost Vama si nu mai este , despre betoane si kitch – s-a scris, cred, totul . Ce m-a atins, de data asta , a fost ipocrizia (in mare parte inconstienta) a “spiritelor libere” (unele – chiar cu pretentii de indrumatori in ale eliberarii) care populeaza locul si il transforma, incet-incet intr-o groapa de gunoi (nu doar spiritual, ci si fizic).
Vama a devenit locul de joaca preferat al jegului uman. O plaja ingropata in deseuri ce oglindeste manifestrea pulsiunii de a se scalda in propriul rahat a celor care nu au reusit sa depaseasca emotional despartirea de pampersi. Un sat in care lupta pentru propria sa conservare dusa impotriva invaziei progresului e un pretext, un slogan gol, asezat in opozitie cu tendintele distructive imbracate pacifist , cu imprimeuri florale si bijuterii ecologice.
Teribilisti decompensati, VOI ati imputit Vama, nu oamenii de afaceri care au dus toaleta in camera de hotel! Va deranjeaza la nivel declarativ confortul si banii si masinile scumpe (oare chiar va deranjeaza sau va folositi de idealul de saracie pentru a va scuza propriile lipsuri si frustrarile aferente?), dar nu va deranjeaza pungile pe care briza marii vi le lipeste, tandru, pe mutrele naclaite de transpiratie alcoolica…Sau o fi paharul de plastic gol care vi se freaca de picior singura voastra mingiiere la care tinjiti peste an si pe care, in consecinta, o cultivati aici, si oi fi eu foarte dura…
Ma doare sa vorbesc despre Vama la timpul trecut , cu atit mai mult cu cit stiu ca am descoperit-o si am iubit-o tirziu, atit in existenta mea cit si a ei. Pina in vara asta, insa, am sperat ca atunci cind voi implini 50 de ani, voi sarbatori acolo . Am pierdut ceva, odata cu “Vama mea” si poate ca asta ma doare, de fapt: nu jegul, nu lipsa de respect devenita valoare, ci a vorbi despre vise la timpul trecut. Si a recunoaste ca – da - chiar si visele mor.
Nu, n-o sa incep sa scriu despre ce a fost Vama si nu mai este , despre betoane si kitch – s-a scris, cred, totul . Ce m-a atins, de data asta , a fost ipocrizia (in mare parte inconstienta) a “spiritelor libere” (unele – chiar cu pretentii de indrumatori in ale eliberarii) care populeaza locul si il transforma, incet-incet intr-o groapa de gunoi (nu doar spiritual, ci si fizic).
Vama a devenit locul de joaca preferat al jegului uman. O plaja ingropata in deseuri ce oglindeste manifestrea pulsiunii de a se scalda in propriul rahat a celor care nu au reusit sa depaseasca emotional despartirea de pampersi. Un sat in care lupta pentru propria sa conservare dusa impotriva invaziei progresului e un pretext, un slogan gol, asezat in opozitie cu tendintele distructive imbracate pacifist , cu imprimeuri florale si bijuterii ecologice.
Teribilisti decompensati, VOI ati imputit Vama, nu oamenii de afaceri care au dus toaleta in camera de hotel! Va deranjeaza la nivel declarativ confortul si banii si masinile scumpe (oare chiar va deranjeaza sau va folositi de idealul de saracie pentru a va scuza propriile lipsuri si frustrarile aferente?), dar nu va deranjeaza pungile pe care briza marii vi le lipeste, tandru, pe mutrele naclaite de transpiratie alcoolica…Sau o fi paharul de plastic gol care vi se freaca de picior singura voastra mingiiere la care tinjiti peste an si pe care, in consecinta, o cultivati aici, si oi fi eu foarte dura…
Ma doare sa vorbesc despre Vama la timpul trecut , cu atit mai mult cu cit stiu ca am descoperit-o si am iubit-o tirziu, atit in existenta mea cit si a ei. Pina in vara asta, insa, am sperat ca atunci cind voi implini 50 de ani, voi sarbatori acolo . Am pierdut ceva, odata cu “Vama mea” si poate ca asta ma doare, de fapt: nu jegul, nu lipsa de respect devenita valoare, ci a vorbi despre vise la timpul trecut. Si a recunoaste ca – da - chiar si visele mor.
marţi, iulie 20, 2010
Clic...
Explicitarea sensului este un demers rational inchistat, expresie a incapacitatii si/sau refuzului infantil de a integra experienta. Este produsul unei minti care nu a inteles, ci a invatat pe de rost sa nu mai caute vinovati in exterior si continua, inconstient, sa ii caute… in lumi paralele.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)