Eu si spiritualitatea in cadrul "Pareri personale"

Da…A venit un moment in care m-am trezit punind sub semnul intrebarii demersul cautarilor spirituale. Rostul sau, calitatea pasilor, efectele in timp si mai ales motivatiile care mi-au determinat alegerile. Sint analitica si in tot timpul in care am incercat sa neg sau sa suprim aceasta trasatura a mintii mele, n-am facut decit sa hranesc (sau sa relev?...) un conflict interior.

Motivatia primilor pasi a fost clara – nevoia personala de vindecare. De reconectare la acea stare interioara “de bine” (de Barcelona…). Desigur, un artificiu facil a fost evocarea amintirii, plimbarile imaginare prin Parc Guell, dar…utilizarea lui comporta un dezavantaj major, legat de functionalitatea personala – atentia constienta NU e distributiva. Ceea ce pare asa e pendularea rapida intre doi sau mai multi poli de atentie, iar activitatile desfasurate simultan (de tipul condus masina si vorbit la telefon) se bazeaza pe accesarea simultana a constientului si subconstientului – adica fie sint atenta la discutie si nu-mi amintesc cum am parcurs ultimii 20 de km, fie sint atenta la trafic si habar n-am despre ce am vorbit. Cum ambele activitati solicita, din cind in cind, atentia constienta, intervalul de timp apare fragmentat – caruta, depasire, “sigur, vin, la ce ora?”, frina, radar, “a, nu azi?” etc. Si la un moment dat, ma apuca o stare nasoala – e unu in fata mea care frineaza de patru ori inaintea fiecarei curbe – caut sa-l depasesc, iar la telefon aud ceva interesant despre noile liste de compensate…M-am enervat cumplit, credeam ca sint de vina frinele aluia, dar nu…Este conflictul generat de incercarea de a plasa simultan in constient doua figuri dominante (da, am citit niscaiva psihologie gestalt si bine am facut…). Si am ajuns astfel la intrebarea justa: poti sa accesezi in acelasi timp constiinta de sine si atentia la interlocutorul tau? Nu. Esti – fie atent la tine, fie la cel cu care vorbesti. Atunci – la ce se refera toate prelegerile despre Constiinta de sine? Ce semnificatii se ascund in spatele acestui termen? Centrarea pe sine este, ca mecanism psihologic, opusa atentiei la mediu, experientei si interactiunii reale. Despre ce “daruire iubareata” catre cel de alaturi se discuta in cercurile spirituale, cind, concomitent cu aceasta Constiinta de sine, nu se poate darui nici macar un minim de atentie? Oare lepadarea de sine a lui Iisus nu se refera tocmai la demersul de a fi atent pe de-a`ntregul la prezenta de alaturi si nu la propriile furnicaturi, tremuraturi si noduri in git?

Probabil ca semnificatia Constiintei de sine este Impacarea. Doar atunci cind esti impacat, curgi fluent, fara sa trebuiasca sa fii atent la tine ca nu cumva sa spui/faci ceva ce ar putea leza interese(proprii, evident; atunci cind sustii ca, de fapt nu vrei sa lezezi interesul interlocutorului la care tu nici macar nu esti atent, esti fie ipocrit, fie prea speriat de reactia posibila a acestuia la un “tu “ despre care n-ai o parere prea buna.).

Deci – asta cautam: starea de impacare reflectata in autenticul manifestarilor, oricare ar fi acestea. Fluenta propriei prezente, exact – sparta in cioburi. Am regretat, la un moment dat, asiduitatea pe care am investit-o in acest proces, apoi am fost tentata sa mi-o justific, apoi i-am inteles originile profunde (nu inainte de a crede cu ardoare ca serveste unui scop inalt, foarte inalt, evident) si am acceptat-o ca parte a vietii mele, ca oglinda a unor tipare comportamentale proprii care ar fi putut fi identificate, poate, si altfel. Nu de catre mine, fireste. Din motive majoritar inconstiente, eu am ales asa. Si-acum concluzionez despre pasii facuti. Ca-mi place.

Evolutie spirituala, cunoastere si vindecare

Aparent…toti termenii desemneaza un acelasi set de preocupari. Dar n-am auzit nici un maestru spiritual vorbind despre el ca fiind implicat intr-un proces de autovindecare, ci mai curind…ei sint angrenati in evolutia spirituala si in dobindirea cunoasterii. In acelasi timp, noi, pacientii, sintem asimilati celor care au nevoie de vindecare pentu a putea incepe si noi, la un moment dat, sa evoluam sub atenta obladuire a maestrilor.

Da, nu-mi place termenul de “evolutie spirituala”. Poarta in spate niste semnificatii concurentiale si de diferentiere ierarhica. Cum ca unii ar fi mai…decit altii, cind, de fapt spiritualitatea se refera la preocuparea fata de omul din noi, de trairile lui, care sint doar…trairi interioare. Cu atit mai mult cu cit am vazut “initiati” plini de cuvinte frumoase despre iubirea de tot si de toate, dar care manifesta o nepasare urlatoare vizavi de orice fiinta din proximitate, pe motiv de...misiune personala karmica…

Cunoasterea…Asta e un termen si mai interesant…Desemneaza, in general, numarul de instrumente de lucru…Un psiholog nu e perceput ca un tip cu cunoastere, dar daca isi face s-pe initieri (Reiki, Karuna, Shamballa, Ama Deus, Seichim, Gendai, Grand Master samd cite-or mai fi) – brusc, devine…”cu cunoastere”. ???????? Adica…a-ti insusi niste succesiuni de liniute si melcisori inseamna…sa ai cunoastere…Brrr!!!!

Nu, nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Sint practicant Reiki si cred in potentialul vindecarii corpului energetic cu Reiki sau alte forme de terapii energetice, in masura in care cred si in vindecarea corpului fizic prin medicina alopata. Si tot in aceeasi masura, cred in potentialul vindecarii spirituale prin autoanaliza si constientizarea a ceea ce negam si refulam in noi. Nu mai cred in relatia cauza-efect intre autoagresiunea spirituala, energiile negative si boala. Toate sint acelasi lucru manifestat in planuri diferite si e nedrept sa diminuam meritele vreuneia dintre abordarile terapeutice, numind-o doar “paleativa”. Toate au potentialul lor paleativ si curativ.

Da, din pacate cunoasterea este asimilata unui proces de acumulare de informatii si instrumente care nu mai apuca sa fie trecute prin experienta personala. Mintea se transforma intr-o colectie impresionanta si avida, in timp ce posesorul mintii devine sclavul dorintei acesteia de a se umfla cu si mai mult. Termenul meu pentru asta este “Intelepciune artificiala” – adica tolba de teorie, practica zero, ego cit galaxia, pareri personale enuntate ca adevar universal. Deci CUNOASTEREA ESTE LIMITATA LA CUNOASTEREA DE SINE. Oricine sustine fara rezerva afirmarii unei pareri proprii, ca STIE ceva despre tine sau despre altcineva in afara PROPRIEI SALE persoane – MINTE! Cu buna stiinta sau fara de stiinta, dar minte! Cunoasterea aceea pura este inaccesibila, inca, nivelului nostru de expansiune. Chiar si acei care “vad”, vad tot prin prisma Sinelui lor inca impur. Cu alte cuvinte, le-a mai crescut un receptor, dar informatia este procesata prin sistemul de perceptii care defineste ceea ce SINT EI – la fel de oameni, la fel de “la scoala” ca si tine.



Sinele si Sufletul

Impartirea asta dihotomica a subconstientului si-asa aflat sub Constient, adica necunoscut, nu e prea prietenoasa cu obiectivul primordial al terapiei. E un demers care, pe de o parte justifica, pe de o parte invita la perpetuarea conflictelor interioare. Adica – e normal sa te simti tras in cel putin doua parti, ca ele exista: aia bunuta – Sufletul, si fiara – Sinele. Daca mai pui la socoteala si Eul ideal sau idealul de Eu, s-ar putea sa simti nevoia sa detii trei miini si trei picioare, ca sa te poti imparti echitabil si pentru ca lupta sa inceapa cu sanse egale. Cum ai putea sa faci ceva “bun” sau ceva “rau” fara sa te simti vinovat fata de partea pe care o nu o reprezinta faptele tale?

Si vine algoritmul magic: “Ma iert…Ma accept…Ma iubesc…Sint impacata cu mine asa cum sint…”. Ha,ha!!! Ma iert…pentru ce daca eu nu imi aduc aminte? Ma accept…Ma iubesc…sint impacata…ma, nu ma doare gura sa zic, da…parca inauntru nu-i asa…”Lasa, nu-i nimic, tu spune-ti asta, si o sa vezi ca o sa fie bine!”. Si-a fost. Nu m-am mai ridicat din pat. Cam atit era haul in mine. “Ai un Sine extrem de puternic, de-aia n-asculta de mental…”. Aha…deci ar trebui sa ma simt flatata ca zac si nu functionez…Deh…am un Sine puternic…Sa recapitulam: Sinele e o asa-zisa parte din subconstient. Iar subconstientul e partea refulata din noi…Adica…a avea un…Sine puternic…nu-i chiar de bine ….Si a aduna asta la “puteri personale” e…ceva ce duce in sens invers vindecarii.

“Karma nasoala”.

Da, am avut, cica, o karma nasoala. De parca ar exista vreo karma altfel. A mea a fost, insa, densa. In asta rezida caracterul “nasol”. Evident ca, de pe la 6-7 ani, ma tot intreb “de ce EU?” si cum n-am aflat vreun raspuns in dialogurile interioare, am inceput sa ii intreb pe altii. Mai destepti, mai spiritualizati. Si am primit raspunsuri, care mai de care mai bulversante la momentul respectiv si care, acum, imi dau posibilitatea sa ii clasific pe respondenti:

Persecutorii: aia au zis “pentru ca tu, inauntrul tau, esti rea”
Razbunatorii: mi-au povestit cum, in vieti anterioare, as fi fost vrajitoare, curva de lux priceputa si sadica si ca acum, in viata asta, am avut de platit tot raul facut.
Pupincuristii: “esti un spirit special, puternic, minunat – de-aia ai fost atit de incercata”.Zau asa…
Recompensatorii – “ei…ai facut tu ceva bun intr-o alta viata de ai ajuns sa intilnesti in viata asta atitia maestri spirituali!...”. Astia sint, de fapt, o variatiune a razbunatorilor. Cei care cred in intoarcerea binelui, cred si in intoarcerea raului. Pentru ca asa fac ei.
Fugarii: “m-am saturat de necazurile tale”
Milosii: “vai, saraca, mai poti? Bine, poti sa faci cite istericale vrei, noi nu ne putem supara pe tine “ Periculosi, in excesul lor de toleranta…Si pentru ei, si pentru mine. Categoria asta m-a determinat multa vreme sa imi neg trecutul. Asa am crezut eu ca te rupi de el…Le multumesc pentru efort, dar nu m-au ajutat. Mi-au umflat doar ego-ul si-asa colosal – expresie a supracompensarii dezastrului meu interior.
Indiferentii: ei n-au zis nimic. M-au luat asa cum sint…Si – unii au si actionat in consecinta, relationind cu eu cea de azi. Altii s-au contrazis in fapte, demonstrindu-mi ca “indiferenta” lor era o masca. Am recunoscut-o pentru ca si eu o port uneori. Destul de des. Mai des decit arat ca imi pasa. Mult mai des.

Diagnosticare psi

Ei, fireste ca dupa atita spiritualitate, am inteles un lucru esential: ca fiecare categorie in parte mi-a reflectat, la momentul respectiv, propria-mi perceptie asupra vietii mele. Just. Dar asta nu-i scuteste pe ei de responsabilitatea lor. Adica, de la inaltimea autoritatii pe care ti-o dau n-spe initieri si maiestrii, sa spui unui om “esti rau, chiar daca tu nu stii asta!”…stiu si eu…Corect, de vina e si cine se lasa convins, dar, prin analogie, daca te duci la medic, iti face o echografie si-ti spune…”esti foarte bolnav”…nu-l crezi? Chiar daca pe tine, aparent, nu te doare nimic, acorzi incredere cunostintelor in domeniu si experientei sale.

Da, despre asta e vorba: despre responsabilitatea fiecaruia. Eu imi asum increderea pe care v-am acordat-o voua ca expresie a neincrederii in mine, dar asumati-va si voi, dragi maestri, diagnosticele psi si consecintele acestora. A spune unui om ca “are o problema” dintr-asta – invizibila, asupra careia el nu are nici macar puterea de a o vedea, e muuult mai periculos decit a-l da afara pe usa. Pentru ca aproape niciodata “problema” nu e asociata cu “solutia”, pentru ca “problema” rezoneaza cu scuza, cu justificarea starii de rau si…da, cu dependenta de voi, terapeutii…Am trait experienta asta cu o duduie (refuz sa folosesc termenul de maestra), psiholoaga, initiata si para-initiata, plimbata prin guru tibetani care mi-a zis sec: “Ai o problema: ai merkaba intoarsa.”. Merka….ce? “Adica – ti-e taiat accesul la lumina.”. Ihi…Bun, deci am o problema…Da…zi-mi si mie…care-i solutia? “Pai…vizualizeaz-o asezata normal” Sa vizualizez…ce? “A…nu stii cum arata…Atunci spune-ti in gind:”Merkaba mea e asezata normal si functioneaza optim.””Si o sa-mi fie mai bine? “Sigur…” Deci…viata mea a fost un dezastru pentru ca…nu aveam in vocabular cuvintul…”Merkaba”??????Draga mea logica, nici macar atunci nu te-am ascultat….cum s-o fi ascultat, cind orice “initiere” spirituala incepe cu invitatia adresata logicii si ratiunii de a parasi avanscena?

Asta e premisa care dauneaza grav vindecarii. Ca ratiunea si simtirea se exclud implicit. Ca logica si sufletul coexista doar in stare de conflict. Ce sanse la pacea interioara am daca pornesc pe drumul vindecarii de la negarea gindirii rationale cu ajutorul careia, hai sa recunoastem, functionez in lumea asta? Reprezentativa pentru gindirea logica este inlantuirea liniara, de tip cauza efect. Explicatiile de tip”karma”, “ce ai fost intr-o viata anterioara” nu sint cumva tot liniare, doar ca au cauzele exprimate in termeni…spirituali? A sunta parametrul “timp” nu te arunca in vreo profunzime interioara si nici un are vreun potential curativ. Iti poate da, in schimb o iluzie calduta a patrunderii pe tarimuri in care doar “cei alesi” au acces.

Regresia

Am fost tentata, dar mi s-a facut frica si am aminat-o pentru vremuri interioare mai limpezi. Acum stiu ca n-o s-o fac, pentru simplul fapt ca n-are logica: daca as afla ce am fost, la ce mi-ar folosi? Ce-a fost odata si am asimilat nu se mai repeta, iar ce am de inteles se repeta oricum. Unde nu mai pui ca exista si riscul ca, aflind ce am fost, as putea actiona ca si cum as fi. Am stat de vorba, insa, cu destui “regresati” ca sa ridic, sceptic, din sprinceana dreapta. Nici unul, dar absolut nici unul nu a povestit ca s-a vazut, in vreo viata anterioara, un taran care isi muncea in anonimat pamintul, sau vreo doica, sau vreun cioban…Nu…Toti au fost musai personaje celebre – printi si printese, imparati, sfinti, oameni de stiinta, artisti…Cam tot ce-ar vrea sa fie in viata asta si nu le iese, in ciuda eforturilor furibunde de a iesi din anonimat cu orice argumente, fie ele goale, fie plagiate. E simpatica si disponibilitatea lor de a povesti in stinga si in dreapta despre cine au fost in alte vieti in conditiile in care, daca ii intrebi altceva, adopta atitudinea tacuta a inteleptilor …Stiu, copil naiv, cunoasterea e pe bani…

Meditatiile

Aici e o chestie foarte tare. Si poate fi verificata – chiar am o curiozitate personala si sper sa dispun de resurse intr-o zi sa mi-o satisfac.

E vorba de meditatiile alea de grup ghidate de vocea maestrului – plimbari prin poienite, popasuri la izvoare, sfere de lumina alb-argintie sau alb-aurie invirtite prin toate chakrele, scuipaturi de dragoni prin al treilea ochi samd. Din cite simt eu, meditatia, ca si rugaciunea, sint chestii intime, mai intime decit sexul, in sensul pentru sex e nevoie de doi, in meditatie singuratatea e de ajuns…Cum poti sa meditezi ghidat de pasii de meditatie ai altcuiva care…nu esti tu? In sensul asta, as propune un experiment – un RMN functional – facut pe doua grupuri: unul care care mediteaza in liniste, fiecare cu propriile imagini si cuvinte, si altul care mediteaza minat de maestru. Am o banuiala ca ariile cerebrale puse in functiune in cele doua grupuri sint diametral opuse: primul grup acceseaza emisfera creativa, intuitiva, iar al doilea sta bine-merci in emisfera rationala, logica, analitica, tocilara, ca doar urmareste pasii maestrului.

Din punctul meu de vedere, Tom si Jerry sloboziti prin Ida si Pingala au acelasi potential de curatare ca si o sfera de lumina. La fel si un servetel demachiant, si un bidon de Ariel Professional lasat sa curga din chakra 7 pina in pamint. Si de ce ar trebui sa fiu intr-o poienita? N-as putea fi pe plaja in Vama sau in magazinul Desigual din Baneasa Mall? I`m a city girl…Ba da, cu siguranta da. Totul e sa te reprezinte, sa te ajute sa te cunosti, nu sa te confunzi cu altii. Sint deja mult prea multe apucaturi dogmatice in aceste activitati spirituale si ma tem ca imi evoca tiparul comportamental al habotnicului prezent la slujba in fiecare duminica, doar ca s-a inlocuit slujba cu seminarul de Reiki, ceea ce hraneste, in plus, si nevoia de a fi altfel a practicantilor.

Si totusi…cum?
Dupa “Sex and The City 2”…